FICF 2023
3.5%
  • Despre noi
  • Proiecte
  • Cum ne poti ajuta
  • Resurse
  • Contact

Despre noi

Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”(FICF) a fost creată ca organizaţie românească neguvernamentală, non-profit, apolitică, fără apartenenţă religioasă, în anul 1993, la iniţiativa Asociaţiei franceze Médecins du Monde şi a unui grup de specialişti români și străini din domeniul protecţiei copilului.

Misiune

Misiunea noastră este de a contribui la educarea, sănătatea și protecția copilului, a familiei și a comunității prin oferirea de servicii performante de prevenire și de intervenție precum și de formare a profesioniștilor.

Viziune FICF

O lume în care copilul se dezvoltă armonios, fără să fie supus abuzului, neglijării sau exploatării iar familia şi comunitatea sunt parteneri activi şi responsabili.

Valori

Valorile FICF constau în angajament şi respect faţă de beneficiar, trasparenţă, profesionalism, integritate și munca în echipă.

Principii

Principiile noastre sunt nediscriminarea, adaptarea intervenţiilor la nevoile beneficiarilor, existenţa standardelor de calitate și confidenţialitatea.

Echipa

Justina Samoilă

Asistent social

Avgust Kireev

Traducător

Gabriela Răileanu

Mediator, psiholog, psihoterapeut

Loredana Mitruț

Artist muzician, pedagog, muzicoterapeut

Teodora Haidu

Instructor de yoga pentru copii

Cornelia Gheorghiu

Psiholog, psihoterapeut

Mihaela Ruscior

Psiholog, psihoterapeut

Toria Drăgulescu

actriță, facilitator ateliere de dans pentru copii

Cătălina Oance

actriță, facilitator Ateliere "Bruno" de creație și mânuire de păpuși și marionete

Andreea Ene

Director Executiv, psiholog, psihoterapeut

Gabriela Sard

Director Administrativ, psihoterapeut

Consilul Director

Membrii Consiliului Director și membrii fondatori FICF s-au implicat în toți acești ani în susținerea activităților desfășurate de echipa executivă și în atingerea obiectivelor organizaționale.

 

  • Daniela Boșca - Presedinte FICF
  • Bogdan Sebastian Cuc - Vicepresedinte FICF
  • Alain Bonte
  • Aura Corbeanu
  • Oana Clocotici
  • Isabelle Ganot
  • Ioana Anca Iacob
  • Alexandrina Halic
  • Irinel Ionescu
  • Lidia Badea
  • Nadine Outin
  • Ștefania Ricman
  • Ioan Simu

Rapoarte anuale

 

PDF format
2019
4565 KB
PDF Format
2020
1211 KB
PDF Format
2021
13.63 MB
PDF Format
2022
23.26 MB
PDF Format
2023
5.47 MB
PDF Format
2024
48.6 MB